Partenerii noștri de la PitchBook au realizat un studiu privind cele mai importante cinci acceleratoare de afaceri din lume : Y Combinator (YC), TechStars (TS), 500 Startups (500), MassChallenge (MC) și Seedcamp (SC). Consider că este util să vă prezint informațiile din acest studiu din următoarele motive :
– Acceleratoarele de afaceri au devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani, întrucât startup-urile și antreprenorii caută sprijinul și resursele oferite de aceste programe.
– Există mii de acceleratoare de afaceri în întreaga lume, cu sedii în diferite țări, orașe și regiuni. Ele pot fi globale, regionale sau locale, specializate în diverse domenii și sectoare industriale. De asemenea, există variante ale acceleratoarelor de afaceri care se concentrează pe anumite grupuri, cum ar fi femeile fondatoare, afacerile sociale sau inovarea tehnologică, pentru a da doar câteva exemple.
– Multe țări și orașe importante au propriile lor ecosisteme de acceleratoare de afaceri, care sprijină startup-uri locale și internaționale. De asemenea, există acceleratoare globale și organizații internaționale care operează în mai multe țări sau continente.
– Cele cinci acceleratoare de afaceri prezentate sunt globale, așadar primesc companii din toată lumea, fiind o variantă de lucru și pentru companiile românești.
– Odată acceptat într-o astfel de elită, practic îți este deschisă calea spre reușită. Desigur, încă este nevoie de foarte multă muncă, disciplină, dedicare și perseverență, dar a fost făcut un pas uriaș spre victoria finală.
Informații comune de bază :
- Companiile intră în acceleratoarele de afaceri în stadiul de pre-seed sau seed, uneori doar cu o idee nevalidată de piață și fără echipă managerială. De obicei procesul de selecție este foarte dur, în medie doar 5-10% din cererile depuse sunt acceptate.
- Companiile acceptate lucrează în grupuri (cohorte) de câte 25-30 timp de 90/120 de zile și au acces la mentori cu expertiză, networking, infrastructură, finanțare, investitori, clienți/furnizori potențiali, expunere publică și validare. Se organizează 2-3 cohorte pe an.
- Companiile acceptate cedează un pachet de acțiuni (5-10%) pentru expertiza și finanțarea primită în accelerator. La sfârșitul programului de accelerare (Demo Day), în jur de 50-70% dintre companiile dintr-o cohortă primesc finanțare de tip seria A de la investitorii recomandați de accelerator.
- Raportul median între valoarea companiilor și capitalul investit în acestea de către primele 5 acceleratoare de afaceri este de 5.8x, ceea ce înseamnă că valoarea companiilor din portofoliul acceleratoarelor în raport cu capitalul investit a fost de 5.8 ori mai mare în perioada 2010-2020.
Informații specifice:
Y Combinator – este cel mai mare accelerator de afaceri din lume, înființat în anul 2005 de către Paul Graham în Silicon Valley, California. Acceptă companii din toată lumea, însă gradul de acceptare este de 2,5% din numărul total de cereri depuse, mai mic decât gradul de acceptare cu bursă completă la Harvard University. YC investește 125.000 de dolari în fiecare companie acceptată pentru 7% din companie (equity SAFE), după care mai investește 375.000 de dolari sub forma unui SAFE cu clauza națiunii celei mai favorizate (MFN). Rata de succes este de 95% după accelerare. Valoarea cumulată a celor 4000 de companii care au trecut prin programele de accelerare YC este estimată la 600 miliarde de dolari. Din 2010 până în 2022, 5% din companiile acceptate au devenit unicorn (companii evaluate la peste 1 miliard de dolari). Așadar, YC a lansat în 12 ani în jur de 200 companii unicorn, iar numărul lor este în creștere. Exemple de companii globale accelerate de YC: AirBnB, Dropbox, Stripe, Quora, DoorDash, Coinbase, Reddit, Instacart, Brex etc.
TechStars – este o rețea globală de acceleratoare de afaceri și investiții în startup-uri. A fost fondată în 2006 de către Brad Feld și David Cohen, devenind una dintre cele mai recunoscute și influente organizații de accelerare din lume. Cu toate că sediul principal este în Boulder, Colorado, Techstars operează în mai multe orașe și regiuni din întreaga lume și are un portofoliu divers de startup-uri în diferite industrii și domenii. Gradul de acceptare este de 3% din numărul total de cereri depuse. Are o prezență globală extinsă, desfășurând programe de accelerare în orașe din America de Nord, Europa, Asia, Australia și Africa. Această rețea globală permite startup-urilor să beneficieze de o perspectivă internațională și să acceseze resurse și oportunități la nivel mondial. TS a investit în peste 3.574 de companii în stadiile pre-seed și seed. Are un fond de capital de risc dedicat în valoare de 109 milioane de dolari. Rata de succes a companiilor după accelerare este de 93,85%. TS investește 120.000 de dolari pentru 6% din companie, din care oferă 20.000 de dolari în avans. Finanțarea totală obținută de companiile accelerate a fost de 25 miliarde de dolari, la un tichet mediu de 1 milion de dolari prima finanțare serie A post-program. Valoarea cumulată a companiilor accelerate este de 110 miliarde de dolari. A lansat 20 de companii unicorn. De menționat că datorită acceleratorului de afaceri TS, orașul Boulder din statul Colorado a crescut exponențial în ultimii 15 ani.
500 Startups – este un accelerator de afaceri și fond cu capital de risc cu sediul în Silicon Valley, California. A fost înființat în 2010 de către Dave McClure și Christine Tsai, și de atunci a devenit unul dintre cele mai cunoscute și active organizații de investiții în startup-uri din lume. Are o prezență globală, cu birouri și programe de accelerare în diferite orașe din întreaga lume, inclusiv America de Nord, America Latină, Europa, Asia și Africa, ceea ce le permite să investească în startup-uri din diverse ecosisteme și să faciliteze colaborarea și accesul la oportunități la nivel mondial. Startup-urile accelerate beneficiază de conexiuni și sinergii cu alte companii din portofoliul 500 Startups. Gradul de acceptare este de 2.8% din numărul total de cereri depuse. Rata de succes a companiilor după accelerare este de 93,15%. Are un portofoliu divers de startup-uri, care acoperă o gamă largă de industrii și domenii, cum ar fi tehnologia informației, fintech, sănătatea digitală, comerțul electronic, inteligenta artificială și multe altele. Organizația are o abordare deschisă și se concentrează pe sprijinirea antreprenorilor și inovatorilor din întreaga lume. A investit în peste 2500 de companii din întreaga lume. Investiția inițială este de 125.000 de dolari pentru 5% din companie. Programul de accelerare durează 120 de zile și costă 37.500 de dolari. Valoarea cumulată a companiilor accelerate este de 103 de miliarde de dolari. Are 48 de companii unicorn care au absolvit programul de accelerare, din care amintim: Canva, Udemy, Twilio, Klarna, SpaceX.
MassChallenge – este o organizație globală de accelerare a afacerilor și competiție de start-up-uri care a fost fondată în 2009. Are sediul principal în Boston, dar oferă programe de accelerare în întreaga lume: Boston, Londra, Israel, Elveția, Mexic, Europa, Africa, Australia. Durata programului este de 120 de zile. Gradul de acceptare este de 5,8% din numărul total de cereri depuse. Rata de succes a companiilor după accelerare este de 90,35%. Nu oferă finanțare inițială și nici nu solicită părți din companiile participante. În schimb, se pot obține diverse premii în bani oferite de către companiile care au absolvit în trecut programul de accelerare. MassChallenge acordă o importanță deosebită start-up-urilor care urmăresc să rezolve probleme sociale și să aducă un impact pozitiv în lume. MC sprijină și investește în start-up-uri care se concentrează pe domenii precum sănătatea, energiile regenerabile, sustenabilitatea și alte aspecte legate de impact social. Gradul de acceptare este de 5,8% din numărul total de cereri depuse. Valoarea cumulată a companiilor accelerate este de 74 miliarde de dolari. Companii unicorn: Bitso, Ginger, Hyliion.
Seedcamp – este un accelerator și fond de investiții cu sediul în Londra, care se concentrează pe sprijinirea și finanțarea start-up-urilor tehnologice din Europa. Fondat în 2007, Seedcamp a fost una dintre primele organizații de acest gen în Europa și a avut un impact semnificativ în ecosistemul de start-up-uri din regiune. Durata programului este de 90 de zile și este unul extrem de dur. Gradul de acceptare este de 4,8% din numărul total de cereri depuse. Rata de succes a companiilor după accelerare este de 91,45%. Oferă o investiție inițială de 350.000 dolari pentru 10% din companie. Ulterior poate oferi până la 1 milion de dolari sub formă de împrumut convertibil. SC a investit într-un număr semnificativ de start-up-uri promițătoare din diverse domenii, inclusiv fintech, tehnologie, sănătate digitală și alte industrii. Valoarea cumulată a companiilor accelerate este de 86 miliarde de dolari. Printre companiile notabile din portofoliul Seedcamp se numără Revolut, UiPath, Uber, Deliveroo, TransferWise (acum Wise), Pleo, Spotify și multe altele.
Putem și dorim să ajutăm companiile românești să se pregătească pentru accesarea programelor de accelerare și finanțare oferite de acceleratoarele de afaceri relevante din întreaga lume. În acest sens lansăm în curând primele programe de pre-accelerare a afacerilor.